Există un tablou atârnat în Galeria Națională din Londra, pe lângă care este imposibil de trecut fărp să te oprești.
Acesta este un tablou al artistului italian Pompeo Batoni din secolul al XVIII-lea „Timpul ordonă bătrâneții să distrugă frumusețea”.
Intriga imaginii își dezvăluie pe deplin titlul – „Timpul ordonă bătrâneții să distrugă frumusețea”. Imaginea înfățișează trei figuri – Timpul, Bătrânețea, Frumusețea.
Un bătrân cu părul cărunt și cu aripi albe la spate este Timpul. În mână are o clepsidră, ca un simbol al efemerității a ceea ce personifică. Granulele de nisip curg inexorabil dintr-o parte în alta. Nimic nu le poate opri. Deoarece nimic nu poate opri trecerea timpului.
În imagine, frumusețea este simbolizată de o fată tânără. Ea este încă frumoasă. Dar degetul crudului Timp este deja îndreptat spre ea. Și în apropiere este Bătrânețea sub forma unei bătrâne urâte. Și mâinile bătrâneții se întind deja spre chipul tânăr și înflorit al Frumuseții. Și oricât de mult se întoarce din calea bărâneții Frumusețea, oricât de mult s-ar strdădui să întârzie momentul contactului cu Bătrânețea, acest moment este inevitabil. Pentru că timpul ordonă astfel.
Desigur, acest lucru nu se va întâmpla imediat. Copacul din spatele tinerei fecioare este încă verde, încă puternic. Dar de-a lungul timpului, din el va rămâne doar o creangă uscată, al cărei loc se află pe sicriu, care se vede deja în spatele bătrânei.
O imagine uimitoare prin puterea și profunzimea semnificației sale. Oare poate lăsa această imagine pe cineva indiferent? La urma urmei, este vorba despre fiecare dintre noi. Și depinde de noi să decidem ce să facem într-o situație în care bătrânețea, la ordinul timpului, ne va distruge frumusețea.
