Și pentru a căta oară ajung iarași la pererea, ca cel mai des lucrurile nu sunt așa cum par a fi!
Scriitorul Jack London s-a sinucis. Potrivit altor surse, a murit din cauza unei supradoze de droguri, dar, strict vorbind, acesta este aproape același lucru – la sfârșitul vieții (și avea doar 39 de ani) el a suferit de depresie severă, a băut mult și a pierdut interesul pentru tot ce-l înconjoară…
Dar era, după cum se spune, un bărbat macho, un bărbat adevărat: a luat parte la „goana după aur” și a lucrat ca corespondent de război; un om îndrazneț, curajos, cel mai bine plătit scriitor al timpului său. Scria o mie de cuvinte în fiecare zi, romanele și poveștile sale erau vândute în număr mare și a avut milioane de fani în întreaga lume.
Așa-zișii săi prieteni au fost cei care l-au adus la moarte, oricât de banal ar părea. Amintiți-vă, la școală, când eram copii, profesorii spuneau adesea despre cineva: „Aceștia nu sunt prieteni, ci prietenași!” Pentru astfel de prietenași, scriitorul romantic a construit un adevărat palat dintr-o piatră roșie specială (ignifugă, de altfel). A numit-o „Casa lupului” și a început să invite scriitori, poeți și câțiva „filozofi rătăcitori” suspecti să locuiască cu el; i-a hrănit, i-a adăpat, le-a oferit bani de buzunar…
Într-o bună zi casa sa a luat foc. S-a dat foc din interior, și în mai multe locuri deodată – altfel grandioasa structură nu ar fi putut arde până la pământ, lăsând scriitorul cu mii de datorii… Adică prietenii i-au ars casa. Jack London, încercând să găsească o cale de ieșire, a început să scrie și mai mult, luptându-se cu crizele de depresie și lipsa de dorință de a trăi – șocul a fost prea puternic. Apoi l-a auzit pe unul dintre prietenii săi spunând altora: „Jack primește banii prea ușor. Trebuie să-l ajutăm să-i cheltuiască!”.
Dezgustul pentru oameni a pus stăpânire pe nefericitul Jack London. Nu a mai scris nimic, doar a băut din ce în ce mai mult, iar în cele din urmă servitorul japonez l-a găsit pe moarte, iar lângă el era o hârtie pe care nefericitul scriitor credul calculase doza letală de opiu. Prietenii au venit probabil la înmormântare, au discutat despre situație, au bârfit mult, au vorbit, au mâncat grozav și au plecat acasă, sau mai bine zis, s-au târât, ca niște viermi paraziți, pentru a găsi rapid o nouă victimă.
(Wolf House era un conac cu 26 de camere din Glen Ellen, California, construit de romancierul Jack London și de soția sa Charmian London. Casa a ars pe 22 august 1913, cu puțin timp înainte ca familia să se mute.)
Câte o bandă de astfel de prietenași paraziți au fost, probabil, in anturajul la aproape toți oamenii grozavi. Edith Piaf a hrănit și a adăpat o gașcă întreagă de leneși. Nu era proastă, știind foarte bine că toți acești așa-ziși prieteni erau paraziți obișnuiți și paraziți care, în esență, nu aveau nimic de-a face cu ea. Într-o zi, o mulțime zgomotoasă a venit la un restaurant pentru a lua o cină excelentă din contul vedetei. Piaf s-a uitat brusc cu atentie la chipurile bunilor ei prietenași si a comandat doar un cartof. Atât, nimic mai mult. Prietenașii au râs în mod deliberat de ciudațeniile cântăreței – la urma urmei, ei contau pe un răsfăț ușor diferit.
Altă dată, Piaf și-a adunat toate bijuteriile, le-a arătat spre admirație prietenașilor … Și sub privirile lacome, a luat și a aruncat tot aurul și diamantele în toaletă. Este un truc sălbatic, dar cumva este de înțeles când un om care murea de ciroză, care și-a petrecut toată tinerețea în foame și sărăcie, privește cu perspicacitate chipurile prietenilor săi dragi și le vede sufletele…
Va URMA
