Odată am adus la muncă un cățeluș fără adăpost.
S-a întâmplat. Am găsit cățelul cu cinci minute înainte de începerea zilei de lucru. Era fiul murdar și nefamiliar a unui câine vagabond. L-am ascuns în colțul biroului, dar… cățelușul se încăpățâna să iasă de acolo și să schiaune. Drept urmare, toți colegii mei l-au văzut.
… și au început măștile umane să zboare la picioarele mele.
Iată, secretara Marina foarte amabilă și sociabilă. Tânără și amuzantă. Fața ei machiată cu pricepere s-a strîmbat într-un mod ciudat la vederea unui cățeluș murdar – „Domnule Alexandru! Nu sunteți deloc grețos?! Ce mizerie ați împrăștiat pe aici…„ Masca ei de om strălucitor și bun s-a sfărîmat în bucăți mici nu departe de fiul de cățea, care flutura vesel cu coadă murdară…
Iată și Doamna Nina, femeia de serviciu. Întotdeauna obosită, morocănoasă și supărată pe toată lumea, o femeie în vârstă. Dintr-o dată, fața ei încrețită s-a luminat într-un zâmbet: „Oh, cine este aici cu astfel de coadă pufoasă?! Domnule Alexandru, acesta este un vizitator de afaceri sau personal?!” La picioarele mele zăcea o mască mototolită și rea și am văzut o față sensibilă și cea mai bună…
Și iată-l pe colegul meu Domnul Sergiu. O persoană întotdeauna săritoare în ajutor, simpatică și care iubea pe toată lumea din jur. Și un banc haios va spune și la bancul tîu ăntotdeauna – zâmbește. În acea zi, el nu a depășit pragul biroului meu. Încrețindu-și fața de durere, Serghei Ivanovici a declarat că animalele fără adăpost sunt murdărie și boală… La ușa mea zăcea o mască murdară și subțire de ipocrizie zâmbitoare…
Dar, cel mai mult m-a minunat șeful meu, Domnul Sergiu… Fiind mereu sever, nemulțumit și nepregătit pentru dialog, el a spus simplu și imediat: „Hmm, Domnule Alexandru… se pare că ai nevoie de o vacanță pentru ziua de azi… Tu, asta e – ia-l pe acest tânăr și du-te acasă… Sunt lucruri mai importante decât munca. Numai tu, asta… Nu arunca cățelușul… Este o făptură vie până la urmă”. .. și scoțând jenat masca unui lider inexpugnabil, zâmbindu-ne timid mie cu cățelușul, a dispărut pe ușă…
…la picioarele mele zăceau măști de oameni cu care am comunicat zilnic, de mulți ani… Dar, brusc, mi-am dat seama cât de puțin îi cunoșteam pe acești oameni…
