Te trezesti crezand ca ai avut cel mai urat vis, un cosmar de neimaginat. Intr-o secunda, realizezi ca e adevarat. Si incepi sa plangi.
Sau ti se pierd lacrimile. Si nu plangi deloc.
Este normal.
Incepeti sa faceti frenetic voluntariat.
Sau stai intr-o stare de soc si prosternare, fara a face nimic. Nici util, nici inutil.
Este normal.
Sa strigi si sa injuri pe toti rusii, sa-i trimiti unde le-ar fi locul in fiecare comentariu.
Sau sa nu raspunzi, sa stergi, si sa-i blochezi in tacere.
Sau sa te angajezi intr-o lupta verbala, incercand sa transmiti, sa explici, sa spui – ce fel de iad se intampla cu adevaarat in veacul douazeci si unu in tara vecina, la cativa kilometri de casa noastra.
Este normal
Sa pleci, sa fugi, sa te indrepti unde vad ochii. In nicaieri. Pana la granita. In strainatate.
Sau stai. Muncesti. Faci sport si iti traiesti viata.
Sau stai. Si nu faci nimic. Pentru ca groaza vine in valuri, iar greata nu-ti permite sa te concentrezi.
Este normal.
A tipa, a te infuria, a te certa cu cei aproapiati si cei de departe. Pe tamai acasa. Sa cumperi benzina fara rost, faina, ulei, hrisca sau este suficienta cea care este in casa.
Este normal.
Esti furios pe cei care au plecat.
Esti furios pe cei care au refuzat sa plece.
Esti furios pe cei care sunt suparati pe cei care au plecat sau au refuzat saa plece.
Este normal.
Este normal sa treci brusc de la o stare la alta opusa.
Extremele sunt normale.
Totul eeste normal.
In afara de razboi.
In afara de sange.
In afara de moarte.
In afara de orase distruse.
In afara de bombardamentele spitalelor si vietilor distruse.
In afara de fascism.
In afara de iadul pe care Rusia l-a pornit fara niciun motiv.
Ascultati. Orice a-ti face, orice a-ti simti… doar stiti: voi sunteti normali! Doar stiti. Sunteti bine. Nimeni nu ne-a invatat cum sa supravietuim. Nimeni nu ne-a pregatit de razboi. Sunteti normali. Veti supravietui. O sa treaca. Nu va invinovatiti.
Aveti grija de voi!
