… Vreau să șoptesc asta la urechea multora, astfel încât ei să înceteze mereu să sape în ei înșiși, să-și caute defectele, să se compare cu alții, să se atace pentru trecut, să alerge către viitor, să se macine pentru greșelile făcute, să caute mereu perfectiunea…
Și niciodată de fapt să nu trăiască ziua de azi.
Niciodată.
Lasăți-vă copiii în pace.
Nu vă mai gândiți că știți exact de ce au ei nevoie pentru a fi fericiți.
Nu mai trăiți pentru ei din cele mai bune intenții.
Încetați să-i antrenați pentru comenzile voastre, răsplătindui doar pentru ascultare.
Nu mai puneți bariere incontestabile pentru ei, astfel permanent îi veți lipsi de bunul obicei de a gândi singuri.
Nu-i mai încărcați cu ambițiile voastre, încercând să compensați eșecurile voastre cu acele succese de care ei nu au nevoie.
Nu vă mai gândiți că ei trebuie întotdeauna să se ridice la nivelul așteptărilor voastre.
Lasați-vă iubiții în pace.
Ei doar vă iubesc.
Și voi pur și simplu iubiți-i în schimb și nu le atribuiți gândurile voastre și acele trăsături pe care ei nu le posedă.
Nu-i împovărați deodată cu toate dorințele voastre.
Nu-i educați sau reeducați.
Nu le cereți nenumărate dovezi de dragoste.
Nu-i umiliți cu controlul și gelozia patologică.
Nu-i privați de dreptul lor de a fi ei însăși și dreptul la spațiul personal.
Nu deveniți stăpânii lor.
Nu-i hărțuiți cu critici și cereri exorbitante.
Lasa-ți lumea întreaga în pace, doar făcând parte din ea și fără a pretinde la o semnificație specială a voastră în ea.
Doar admirați lumea.
Doar faceți partea voastră din munca în care sunteți încadrați.
Doar creați ceea ce puteți.
Doar acceptați cursul vieții.
Doar trăiți, în sfârșit.
Da, prieteni, acesta nu sunt sfaturi.
Acestea sunt observații.
Adunate în ani de zile.
Observații despre care sunt cele mai frecvente cauze ale nefericirii.
Prima cauză este aceasta:
INABILITATEA CRONICĂ DE A LĂSA PE TOȚI ÎN PACE, INCLUSIV PE SINE ÎNSUȘI.
Se poate încerca sa vă calmați.
Vă doresc multă fericire!
