Asteptarea a luat sfarsit. Pe 11 decembrie 2023, dupa 4 ani, Micile Vedete au revenit in cinema cu filmul pentru copii „Scoala de detectivi 2.0”. Inainte de aceasta pauza pricinuita de pandemie si urmarile ei, Scoala de Film si Televiziune pentru Copii Micile Vedete, lansase timp de 10 ani, peste 30 de filme pentru copii, in 20 de premiere pe Covorul Rosu. Evenimentul a avut loc la cinematograful Movieplex, din Plaza Romania, unde au participat peste 250 de invitati, copii, parinti si personalitati din Romania. Protagoniștii filmului, care au vârste între 6 și 12 ani, au pasit cu emoție și bucurie pe Covorul Roșu alături de familiile și susținătorii lor. Aici, în lumina reflectoarelor, Micile Vedete sunt personajele propriilor lor povești. Ei sunt absolvenți ai Școlii de Film și Televiziune pentru Copii “Micile Vedete” (micilevedete.ro) și au învățat actorie de film în cadrul acestui proiect educațional nonguvernamental, unic în România, ce promovează tinerele talente și cinematografia de calitate pentru copii.
Cea mai recentă producție românească pentru copii, filmul „Scoala de Detectivi 2.0” face parte din mult indragita serie cu detectivi care a facut deja inconjurul tarii si al diasporei. Seria de filme a ajuns la sute de mii de copii, direct in scoli, prin Caravana Micile Vedete, care promoveaza educatia de calitate prin film. Acest nou episod aduce o mare surpriza si anume revenirea primului actor care a jucat rolul principal in aceasta serie, talentatul Andrei Simionescu. La debutul lui era in clasele primare, iar astazi Andrei are 23 de ani. La fel de carismatic si la fel de indragit de copii, el joaca acum rolul Marelui Detectiv. Alaturi ii este de data aceasta, Detectivul Prichindel, cel mai mic actor al scolii, in varsta de doar 6 ani, Alexandru Croitoru-Pendiuc. Amandoi pornesc din nou in cursa contra cronometru de descoperire a celor mai noi si dificile mistere.
Înființată acum 13 ani de surorile Ariana Pendiuc, regizorul filmului și Ema Pendiuc, producătorul filmului, Școala Micile Vedete are în palmares peste 40 de filme pentru copii, dintre care 5 au fost selecționate și au participat la Festivalul de Film de la Cannes.
Ema Pendiuc, cea care a avut idea filmului ne-a spus: “Readucerea in mijlocul noii generatii de mici actori ai scolii noastre, a lui Andrei Simionescu, unul dintre absolventii de marca ai Scolii Micile Vedete, a adus inspiratie, admiratie si respect pentru copii. Ei au in fata un model autentic de tanar pentru care valorile conteaza, principiile de viata sunt solide si care nu a uitat nicio clipa de unde a plecat. El si-a depasit rand pe rand, cu ajutorul cursurilor de la scoala noastra, problemele de dictie, teama de aparitie in public si de a vorbi in fata oamenilor, timiditatea per ansamblu si a devenit azi un tanar care are incredere in el insusi si in fortele proprii.
In ultimii ani aceste probleme apar din ce in ce mai des la copii. De aceea noi am introdus gestionarea emotiilor in cursurile noastre, prin tandemuri de emotii sub forma jocurilor actoricesti, dar si tehnici de setare mentala, Mindset, asa cum sunt Atitudinea Invingatorului, Increderea si Imaginea de Sine. La generatii noi, cerinte noi si metode noi pe care le aducem si le imbunatatim permanent. Rolul meu de mama a doi baieti, dar si specializarea mea de sociolog si mentor in mindset si imagine de sine m-au facut sa inteleg cat de importante sunt ele in actualul context in care copiii nostri traiesc. De altfel mentorez si adultii in programele mele de crestere a increderii in sine, imagine si Mindset. Mai multe detalii sunt pe emmapendiuc.ro“
Povestea Școlii de Film și Televiziune pentru Copii “Micile Vedete” merge mai departe și va continua să adauge noi și noi capitole. În acest demers ne susțin oameni și brand-uri de o reală valoare, care au înțeles să sprijine educația de calitate și au oferit premii celor mici: Aquatique – Giusto, Cinematograful Movieplex si Plaza Romania.
Școala de Film și Televiziune pentru Copii „Micile Vedete” este un proiect educațional nonguvernamental, unic în România, care se adresează exclusiv copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, oferind instrumente de dezvoltare personală și inteligență emoțională prin intermediul a trei discipline inovative, special create și adaptate copiilor: Tehnică de filmare, Interpretare și Dicție pentru copii. La 13 ani de la înființare, Școala „Micile Vedete” se mândrește cu un portofoliu de peste 40 de filme pentru copii, majoritatea cu teme educative, dintre care 5 au fost selecționate și au participat la Festivalul de Film de la Cannes (2010 – 2023), dar și la alte festivaluri internaționale din Europa, Statele Unite, Orientul Mijlociu, Asia și Australia. Școala „Micile Vedete” este membră a Centrului Internațional al Filmului pentru Copii și Tineri – CIFEJ, înființat de UNESCO, iar Emma Pendiuc este vicepresedinte al acestei prestigioase organizatii la nivel mondial.