În Grecia antică, exista un astfel de obicei: amforele de lut erau sparte public în piața principală. O mulțime, astfel încât să fie suficiente cioburi pentru toată lumea. Și atunci cetățenii zgâriau cu ace pe cioburi numele persoanei pe care doreau să o alunge din Atena. Dacă se strângeau 6.000 de cioburi cu nume, erai bine numit pentru exil. În Wikipedia despre acest obicei mai pe larg – (În Grecia antică, ostracismul (în greaca veche ὀστρακισμός / ostrakismós ) era un vot prin care Ecclesia (adunarea cetățenilor) se pronunța alungarea unuia dintre cetățenii săi, al cărui nume era inscripționat pe o bucată de ceramică desemnată prin termenul ostrakon, adică coajă de stridie. În perioada alungării, Ecclesia a păstrat aceste cioburi, ostraca, pe care apăreau numele exilaților.
Cioburile erau numite „ostraconi”. De aici provine expresia „ostracizare”.
În așa mod au fost expulzat diverși tirani și senatorii hoți. Și alți oameni răi. Răufăcători, a căror vinovăție nu era dovedită, dar este cunoscută de toată lumea.
Ei bine, exista în acele timpuri un comandant și un politician atât de bun cu numele Aristide. Erau legende despre el, era atât de corect și curajos. Așa că l-au numit – Justul Aristide, care era doar un exemplu de dăruire și onestitate!
Acest Aristide mergea prin agora și vine spre el era un analfabet cu un ciob de vot. Și acest trecător analfabet i-a cerut lui Aristide să zgârîe un nume pe un ciob. Numele celui care urma să fie expulzat din Atena.
Ce credeți, al cui nume a cerut acest cetățean să fie mâzgâlit? Desigur, Aristide!
Și la întrebarea uluită a comandantului: ce ți-a făcut, zice el, frumosul Aristide? Și a răspuns cetăţeanul că este teribil de obosit de acest Aristide. „Nu mai am puterea să ascult despre dreptatea lui Aristide din fiecare colț, ca să zic așa. Am obosit să aud despre virtuțile lui. Lasă să fie alungat cât mai curând posibil, ai înțeles. Mă simt deja torturat de dreptatea lui.” …Sau imaginați-vă cuvintele furioase ale bărbatului. Înlocuiți-le cu sinonime populare…
Aristide a fost cinstit și corect. Și și-a mâzgălit numelepe acel ciob. Adăugând că încă își va putea aminti despre onestitatea și dreptatea lui…
Vedeți Voi, oamenii buni, cinstiți și corecți nu sunt foarte iubiți. Pe fundalul lor, restul arată așa și așa. Nu atât de corecți și curajoși. Și te sături să auzi despre faptele bune și calitățile altei persoane. Se satură de laude pentru ei. Și încearcă să alunge o persoană bună, dreaptă, pentru a nu fi nevoit a se compara cu ea. Și simplu doar – te-ai plictisit de ea, și asta-i tot.
Unii își părăsesc soții buni, alții își lasă soții cinstite și amabile, trădează prietenii adevărați și îl concediază pe cel mai cinstit și muncitor angajat. Scapă de cel mai bun membru al echipei. De un lider corect.
Acesta este „principiul Aristide”.
Ești mereu surprins, desigur. Dar a fi prea bun este neprofitabil și periculos. Mai ales – printre oameni nu prea buni… șî invidioși, care în nimicnicia lor înțeleg, că niciodată nu vor putea ajunge la nivelul tău!
