O relație cu o persoană ne rămâne în amintiri nu după frazele inteligente spuse în discuții, ci după modul în care acea persoană a atins inima celeilalte prin sentimente.
Cu toții suntem la fel, toți suferim de aceleași boli, avem aceleași probleme: singurătatea, incapacitatea de a ne stăpâni, incapacitatea de a construi relații cu cei dragi și incapacitatea de a vorbi de la inimă la inimă.
Vi s-a întâmplat în viața voastră să purtați cu cineva discuții până în zori? Nu despre ceva anume, ci despre tot… despre suflet, despre viață, despre nimicuri, și după astfel de discuții să simți că te-ai lipit inimă de inimă cu cel ce ai vorbit? Să adormi fericit, ca ești în siguranță lângă omul care te simte si te ințelege mai bine decât o faci tu, cînd ești sigur că te poti uita pe tine, ca celalalt va avea grijă de tine? Și ești atât de recunoscător că ai fost binecuvântat cu o astfel de relație?
După astfel de discuții pur si simplu știi că problemele, toate lucrurile superficiale nu au nici o importanță, ci doar cele despre tine, despre voi, despre esență, despre miezul sufletului vostru sunt importante. Atunci simți că ai întâlnit iubirea, pentru că doar ea este tot ceea ce conștiința ta are de îndeplinit, învățat și experimentat în această viață și reprezintă singura măsură reală a calității și sensului unei vieți de om. Iubirea care este eternă, capabilă să transforme, supună și lumineze absolut orice întunecime adâncă a faptei, gândirii sau firii omului. Este mai presus de minte, mai presus de orgoliu și este scânteia capabilă să reaprindă viața. Iubirea este cea mai frumoasă întâlnire cu Dumnezeu, și ea nu poate avea loc decât în a crede, salva și spera. Iubirea speră nu pentru că e oarbă, ci tocmai pentru că vede dincolo de ceea ce omul poate pricepe. Dragostea se termină la un moment dat, iubirea niciodată.
Într-o zi te trezești și persoana aceea a dispărut din viața ta. Da, s-au găsit și ți s-au spus niște vorbe, niște lămuriri, niște cauze…toate de ordinul nevoilor materiale, despre suflet nimic…
Să fie oare doar faptul, că între timp începem să uitam atât de mult cum să vorbim despre sentimentele noastre, practic jucăm inteligent, repovestim ceea ce am auzit, citit, dar nu știm cum să mai vorbim de la inimă la inimă. Să uitam atât de mult, că a-ți împărtăși sentimentele, adică cele mai subtile care există în suflet, în miezul lui, este singurul lucru care oferă apropiere unul de celălalt, este singurul mod de a fi doi în unul și singurul mod de a trece peste orice nevoie și încercare îți trimite viața. Sau… au fost doar vorbe și iar vorbe de dragul vorbelor?
Nu rămâne în memorie morala, nu inteligența, ci felul în care o persoană a atins-o pe alta prin sentimente, prin vorbe de la inimă la inimă.
