„Diavolul a transformat lumea intreaga intr-un carusel atat de mare incat daca Hristos ar veni maine pe pamant si ar incerca sa explice ceva oamenilor, vocea lui nu s-ar auzi deloc, pur si simplu s-ar ineca, pentru ca radioul, televiziunea, ziarele, revistele, oamenii striga mai tare decat ar vorbi Dumnezeu. Prin urmare, Domnul nu va veni pe pamant a doua oara. El va veni numai cand va judeca lumea”. – sunt vorbele unui preot. Mi-au placut vorbele si sunt in totalitate de acord cu ele.
Si daca incepem sa ne gândim des la aceasta intrebare, vom vedea ca credinta va creste in noi. Si toate necazurile si nevoile din viata noastra, toate greutatile si lipsa de bucurie in viata sunt legate doar de un singur lucru – necredinta noastra. Nici macar nu poate fi numita lipsa de credinta, ci anume necredinrta. Nu credem ca Dumnezeu ne poate curata. Noi nu credem ca exista Duhul Sfant. Nu credem ca exista moarte. Deci, teoretic, mai ales in cercul oamenilor apropiati, atunci cand discutam aceste probleme, parca suntem toti credinciosi si ne straduim pentru credinta. Dar foarte repede zelul nostru dispare, iar in practica ceea ce invatam in biserica nu se manifesta in niciun fel.
Prin urmare, viata noastra curge foarte monoton. Nu acceptam bine pentru bine, dar patem pasul pe loc. Daca apar schimbari in noi, atunci acest lucru este extrem de imperceptibil. Si se poate intampla ca pur si simplu sa nu avem atata timp ca sa ne transformam incat Domnul sa ne duca in Imparatia Cerurilor.
„Imparatia Cerurilor este Imparatia sfintilor, iar sfintii sunt cei care sunt impartasiti cu Duhul Sfant. Iar scopul vietii crestine este de a dobandi harul Duhului Sfant. Dar necredinta noastra este cea care ne impiedica. Din cauza ei, suntem mereu cufundati in forfota. Noi nu credem in Dumnezeu. Credem in puterea banilor: iata cand sunt – atunci totul este in ordine. Credem in sanatate: exista sanatate si restul totul va fi, spun oamenii. Desi nu va fi nimic, si nici sanatate nu va fi, ea nu poate dura la infinit”.
Fiecare dintre noi este cufundat intr-o astfel de „credinta”; crede in ceva mai mult, in ceva mai putin. O persoana intotdeauna ceea ce prefera in viata, in asta crede. Si Dumnezeu a mai spus in Evanghelie: „Unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta”. Comoara este ceea ce o persoana pastreaza, ceea ce este sacru pentru el, ceea ce este important pentru el in viata. Si pentru ce traieste o persoana, ceea ce este cel mai important pentru el, acel lucru este zeul sau. Unul traieste pentru bani; el deja nu mai are nevoie de nimic: are vila, masina, mancare si haine, dar tot vrea sa mai faca bani. Pentru ce? Iar altul traieste viata revistelor groase. Al treilea – cu televizorul, al patrulea – pentru copii, al cincilea – pentru sanatatea lui, al saselea – se cearta cu tatal sau mama sa, al saptelea se lupta pentru „libertate” in viata de cuplu si asa mai departe. Iata pentru ce este consacrata viata. Dar daca o persoana se gandeste de ce traieste si ca in curand sau, nu curand va trebui sa moara, atunci inaintea acestor doua intrebari – viata si moartea – totul este desertaciune lumeasca; iar viata revistelor groase, si banii, si sanatatea palesc cumva si isi arata natura lor absurda. Pentru ca aceste intrebari sunt foarte importante si numai credinta le rezolva corect. Amin!
